Cum e să mănânci la o măcelărie cu stea Michelin
În week-end-ul trecut am avut extraordinara ocazie să iau prânzul la Damini macelleria & affini — prima și singura măcelărie cu stea Michelin din Europa. Am fost în șapte oameni și am lăsat un cont comun de 700 de euro, adică 100 de euro de căciulă, pentru o masă mai mult decât copioasă. Cu vinuri bune, evident.
Damini se află în localitatea Arzignano, lângă Vicenza și funcționează ca un concept unic din trei componente: măcelărie, restaurant și gourmet shop.
Ca să obținem o masă în restaurant, a trebuit să facem o rezervare prin email, cu o zi înainte. Așa arată intrarea în restaurant. Haos creativ.
Magazinașul de specialități este despărțit de restaurant printr-un raft de vin. Și atât. Este adevărat, vinuri nu simple.
Pe lângă o selecție din cele mai renumite champagne, o multitudine de vinuri italiene. De exemplu, cel mai bun vin al anului 2018 în versiunea Wine Spectator — supertoscanul Bolgheri Sassicaia 2015 — 97 puncte în sus de la Robert Parker, WineEnthusiast, Decanter, etc.
După raftul cu vin se ascunde o sală cu câteva mese disponibile. Decor simplu: nici de muzeu, dar nici de trattorie.
De fapt, simplitatea în pereche cu gustul desăvârșit este ceea ce caracterizează cel mai bine acest local. De la comunicarea cu chelnerii, până la elaborarea bucatelor. Am comandat câte un tartar la aperitiv și carne de vițel — la felul principal, iar la băutură — o Franciacorta DOCG pentru start.
Imediat ni s-a adus și un compliment: un fel de pârjoală din carne de-a casei.
După acest compliment ni s-a adus un… alt compliment, de această dată mai elaborat.
Când am decis că e timpul de comandat și un vin roșu, a venit și tartarul.
Am mai mâncat tartar până acum și, sincer să zic, nu eram mare adept. Aici am înțeles că ceva nu era ok cu ceea ce am gustat până acum. Extraordinar de gustos. Am început să înțeleg ce-i cu gustul „umami”, asociat cu carnea crudă.
Carne crudă, sare de câteva tipuri, inclusiv afumată, piper proaspăt, pâine și ulei de măsline. Simplu, nimic mai mult, dar cred că mai gustos n-am mâncat niciodată.
Când am terminat tartarul, a venit un alt compliment, tot sub formă de tartar, doar că garnisit altfel. Aici am început a pierde șirul complimentelor și am înțeles că va mai trebui de comandat vin.
Eram aproape sătul când a venit un… alt compliment, sub formă de tortellini în supă de carne. Nu înțeleg de unde, dar acest fel de mâncare a avut un efect de digestiv și ne-a pregătit pentru felul principal. Nu arată cine știe în poză, pentru că am început a mă sfii de la faptul că fotografiez ca maimuța tot ce ni se aduce pe masă.
La wine pairing, am mers pe sugestia ospătarului sommelier, care a recomandat de fiecare dată ceva diferit, fiecare vin fiind turnat în pahare noi, specifice soiului, ediții limitate de la Riedel.
Când ni s-a adus felul principal — costiță maturată 80 de zile, medium rare — s-a putut citi o mică decepție pe fețele noastre.
Dar, a fost doar un examen reciproc — să se vadă cum reacționăm noi la opera bucătarului și respectiv, cum reacționează el la mutrele noastre.
Când am crezut că nimic nu ne mai poate uimi, a venit un desert genial de simplu și de gustos, alături de un digestiv făcut după o rețetă specială din 50 de ierburi.
Am achitat nota finală de 700 de euro, ținând cond că doar unul din cele 4 vinuri a costat 150 euro. Impresii extroardinare și foarte multe lecții de învățat pentru cei care au business cu restaurante în Moldova.
Seara am ajuns la Enoteca Rizzi Rino, a lui don Michele din Montegrotto Terme. Iarăși, un haos creativ în vitrine.
Și don Michele care lucrează zi de zi aici, chiar dacă și-ar permite o pensie undeva pe malul mării. O selecție extraordinară de vinuri și un om-enciclopedie în vinuri.
Prietenii m-au prezentat ca „bloggerul nr1 din Moldova”, la care el a răspuns: „dacă tu ești nr1, înseamnă că eu sunt înaintea ta. “Sono numero “0”.
Dacă aveți ocazia să fiți prin aceste părți, recomand să vizitați aceste localuri. Nu veți regreta!
