Equinox Merlot 2013
Se întâmplă uneori ca un vin să nu-ți placă din prima, ca apoi să-ți schimbi radical opinia. Ca și în dragoste, câteodată. Cu vreo câteva luni în urmă, recunosc, nu am rămas foarte impresionat de noul Merlot 2013 Equinox, ca apoi, cu orice nouă degustare, să realizez că amarnic am greșit. Aracan și vai de mine!
Avem de a face cu un vin nobil, roada anului 2013, an care de altfel nu s-a remarcat cu foarte multe vinuri roșii bune. Strugurii au fost recoltați de pe dealul „Luchinoasa”, de lângă satul Olănești, regiunea viti-vinicolă Ștefan-Vodă, acolo unde își are viile crama Equinox.
În pahar avem un vin de culoare rubinie intensă, care se deschide frumos cu arome de fructe roșii (cum ar fi vișina în sucul propriu), peste care se suprapun elegant nuanțe de lemn. Vinul a fost maturat doi ani de zile în butoaie de stejar. Un gust plin, rotund, structurat și persistent.
Are 13.8% alcool, este bun de consumat acum, dar cred că are și potențial de învechire. Ar face o pereche desăvârșită cu o rață coaptă la cuptor, de exemplu.
Un alt aspect care merită menționat: vinul a fost produs din struguri certificați ecologic, autorul vinului — enologul Constantin Stratan — fiind unul dintre pionerii din acest domeniu.
Poate fi cumpărat cu 180 lei la vinoteca Embargo.
Despre Equinox, am mai scris anterior aici.