Tu ai ştiut care e legătura dintre eticheta Mimí şi covorul moldovenesc?
Omul cât trăieşte – învaţă. Iar eu realizez că, cu cât cunosc mai multe despre vinuri, cu atât mai puţine ştiu. I-am reproşat directoarei Castel Mimí, Cristina Frolov, că eticheta vinurilor Mimí este uşor glamuroasă, frivolă, „pretenţioasă” pentru un vin moldovenesc. Replica ei m-a lăsat mască.
Aşadar, eticheta are o legătură strânsă cu tradițiile și cultura neamului nostru. În special, cu covorul basarabean din perioada anilor 1900-1930. Pătratele colorate din covor și-au găsit locul pe sticlele de vin, păstrând aceleași nuanțe de culori, dar poziționate diferit. Şi ca să nu existe dubii, mi-a arătat şi covorul cu pricina, de pe care a fost inspirată eticheta Mimí. Ce „glamuroşi” erau pe timpuri basarabenii!
Cristina are o pasiune aparte pentru covoarele moldoveneşti vechi şi a cutreierat toată ţara pentru a aduna cele mai deosebite exemplare. Jos pălăria, Cristina!
Un element distinctiv al acestor covoare este poziționarea pătratelor în forma de scară, care în Basarabia secolului XX era numită scara vieții. Treptele geometrice de pe covoare reprezentau dorința oamenilor de a îndrepta viața pe calea creșterii morale spre Dumnezeu. Totodată, scara vieții ascundea cele mai adânci aspirații și dorințe a oamenilor de atunci, în primul rând, dorința la o viață mai bună pentru ei și copiii lor.
Şi asta nu e tot! Pătratele dezvăluie cu precizie care este conținutul sticlei. Culorile intense-rubinii ale sticlei de Merlot redau buchetul expresiv de fructe de pădure. Auriul proaspăt de pe sticla de Chardonnay indică nuanțele de barbaris, pe când rozul strălucitor al Cabernet-ului Sauvignon Rose vorbeşte despre aroma de flori și căpșune. Fiecare vin e gata să își destăinuie firea celui ce vrea să sorbească din ea…
Puse una peste alta, istoriile despre vinurile şi Castelul Mimi, m-au lăsat, ca la Sartre: „avec les pieds dans l’air”.
Nu fiţi ignoranţi, omul cât trăieşte – învaţă!