Guest post: Anastasia Ciuleacu despre vinăriile din ţara berăriilor
Anastasia Ciuleacu este producător de ştiri la Prime TV. A fost recent într-o deplasare în Cehia, unde a vizitat mai multe berării vinării şi a descoperit că cehii se pricep nu doar de bere, dar şi la vinuri bune. FineWine vă invită să savuraţi impresiile ei din călătorie:
„Nový Šaldorf-Sedlešovice, Znojmo, Cehia. O comună în care tot anul aromele lui Bahus îmbibă atmosfera și asta pentru că nu există gospodar care să nu producă, măcar pentru consum propriu, vin.
Cabernet Sauvignon, Chardonnay și vinul lui tata. Cam asta știam despre vin până acum o săptămână, când, datorită unui proiect al Oficiului Viei și Vinului din Moldova, am avut «aromata» ocazie să vizitez mai multe vinării în Cehia. Deși misiunea mea și a colegului cameraman în această călătorie a fost realizarea câtorva reportaje, la sfârșitul programului de muncă am putut profita de câteva degustări.
Am fost cazați în pensiunea unui mic producător de vin din Nový Šaldorf-Sedlešovice, Znojmo și tot în această regiune am vizitat mai multe vinării, beciuri, crame. În comuna cu peste 1000 de locuitori, nu există gospodar care să nu producă vin, dar au reușit să-și transforme pasiunea în afacere doar un sfert din familii. Muncesc toți, de la mic la mare, frate, cumnat, noră până la bunici. Ultimii, de cele mai dese ori, sunt cei mai buni povestitori ale istorioarelor despre fiecare soi de vin pe care îl produce familia.
Am aflat că vinurile se degustă de la cele mai ușoare și tinere până la cele mature sau de colecție, iar cea mai potrivită «zacuscă» e pâinea neagră și apa, pentru că ajută papilele gustative să nu amestece gusturile vinurilor. M-am bucurat când în a patra zi din călătorie am gustat un vin și mi-am dat seama că aroma acestuia îmi aminteșe de merele coapte cu dulceață pe care le gătea mama în copilărie.
Am mers și în vinării de mare capacitate. M-a impresionat să văd în câmp drumuri asfaltate și canalizare pentru scurgerea «corectă» a apei. Am văzut ce înseamnă ca un producător să fie încurajat nu doar cu vorbe de autorități, dar mai ales cu cu tehnică de ultimă generație. Unul din utilajele fără de asemănare în lume, am avut ocazia să-l descopăr la vinăria d-lui Milos Michlovsky. Aparatul este folosit la producerea vinului fără alcool. Deși pare ireal, acesta are un gust absolut identic cu cel al spumantelor demidulci, dar păstrează aroma strugurilor din care este produs. Impresii au rămas multe, poze am făcut puține.
P.S. Pentru gurmanzi, las o poză ce reflectă o porție «obișnuită» de mâncare gustoasă, în viziunea unui ceh.”
Bună Anastasia sunt fosta ta colega de liceu camelia Gabriela amza de vreo 8 ani sunt Dna Popescu cum putem lua legătura te pup
Salut. Ma gasesti pe facebook: Anastasia Ciuleacu. Te astept 😉