Top 10 vinuri ale anului 2021

Disclaimer.

Pentru al șaselea an la rând fac un top 10 al celor mai bune vinuri ale anului. Subiectiv, dar pentru mine e obiectiv. E vorba de vinuri care au fost lansate în acest an (a nu se confunda cu roada anului 2021). Nu am pus 2 vinuri de la aceeași companie. Foarte multe crame nu au intrat în top, pentru că totuși m-am limitat la o cifră: 10. Clasamentul este non-erarhic. Niciun reprezentant al vinăriilor nu a fost consultat, e 100% o selecție subiectivă, personală. Recomand cu ochii închiși aceste vinuri.

2021 a fost un an specific. Foarte puține albe deosebite am avut (recolta precedentă a fost catastrofală), în timp ce roșiile superbe din vintage-ul 2020 încă nu au fost lansate. Din această perspectivă, ne așteaptă un 2022 fantastic: avem deja albe extraordinare din roada 2021, urmând ca pe piața să apară și roșiile mature superbe din 20. La anul va fi mai bine!

Spumant alb brut Gogu Winery 2020

Recolta anului 2020, Riesling de Rhin și Feteasca Regală din zona centrală a Moldovei, ideală pentru sparkling. În proporție de 50/50%, într-un spumant „metoda champenoise”, cu 12 luni fermentare secundară la sticlă. Jos pălăria pentru producătorii care se încumetă să producă „clasica” în condiții artizanale, cu degorjare manuală. Arome de flori și fructe, brut, cu un rest de zaharuri naturale de 7 gr/dm3 — aproape de limita extra brut, dar în același timp, fără senzație de acru, cu gust plin. Sunt doar 1500 de sticle produse, urmând să apară curând pe rafturi la un preț de 270-290 mdl. Un spumant artizanal, de la un mic producător, în ediție limitată, n-ar trebui să lipsească pe masa amatorilor de vinuri fine.

blank

Purcari Nocturne Sauvignon Blanc 2020 

Nocturne reprezintă o gamă nouă, lansată de Purcari în 2020 și destinată exclusiv sectorului HoReCa. Denumirea face referire la culesul strugurilor noaptea sau în răcoarea dimineții, când temperatura ajută la o balanță optimă dintre aciditate, zaharuri, dar și la un impact oxidativ minim. Spus mai puțin sofisticat și mai pe limba omului simplu — acestea este cel mai bun Sauvignon Blanc al anului 2020 în Republica Moldova. Lucru recunoscut și de clienți: a fost un best seller, în pofida prețului piperat — 250 mdl la Purcari Wine Bar. Fin, elegant, foarte proaspăt!

blank

Chateau Cristi Chardonnay 2019 

Este a treia ediție a unui vin de top de la Chateau Cristi – o cramă relativ nouă, dar căreia personal îi “vanguiesc” un viitor luminos în Republica Moldova. Precedentele recolte, 2017 și 2018, s-au regăsit permanent în Fine Wine Guide, iar roada 2019 este încă și mai interesantă. 100% Chardonnay, fermentat și maturat cinci luni în butoaie de stejar și salcâm. Mai există Chard pe piața autohtonă, dar anume batonage-ul și ulterior fermentarea în salcâm ia oferit note exotice, particulare. Un vin gastronomic, bun, care iese în evidență. 250 mdl în retail.   

blank

Equinox 5 Elemente Orange 2020

Equinox este primul producător care a experimentat cu vinuri Orange în Moldova, iar această este deja a șase ediție. În 2020, vinificatorul a ținut vinul în contact cu boștina timp de (!) aproape 9 luni, deci, vă dați seama despre ce extracție este vorba! Cele 5 Elemente ale blendului sunt scrise ca la farmacie, cu proporții pe etichetă, dominante fiind Feteasca Albă și Regală, cu doze mai mici de Băbească Gri (Rara Gris?), Chardonnay și Pinot Gris. Au fost produse doar 600 de sticle. Ca pionier al vinurilor Orange, Constantin Stratan și-a șlefuit produsul an de an, fiecare ediție fiind tot mai încântătoare. Se simte mai puțin oxidativ și tot mai multă complexitate. De culoare auriu spre chihlimbar, cu arome de măr învechit, fructe galbene uscate, plante rășinoase, miere, etc, cu alcool de 12.5%, corpolență medie și gust structurat. Un vin certificat BIO. Costă 300 mdl. 

blank

DOR Cabernet & Rara Neagră 2019

Cel mai bun vin din Moldova la 75 de lei. Indubitabil! Cupaj de Rară Neagră și Cabernet Sauvignon, abundent în fructe negre, coacăză și o elegantă atingere de lemn. 13% volume alcoolice și o capacitate bună de a se da la băut. DOR a trecut anul acesta printr-un “face lifting”, cu tema centrală bazată pe mozaic. Pe lângă vinul care descrie frumos senzația de DOR, i-aș da și premiul pentru rebrandingul anului. 

Mi-am adus aminte și de un caz curios: am pus acest vin la o degustare oarbă în care am avut numai bijuterii (inclusiv Sassicaia). Nimeni nu l-a declasat! Cu bani toți pot, încercați așa vin la 75 mdl.    

blank

TE WA Malbec 2019

Prima dată când l-am încercat, fusesem puțin stupefiat: 290 de lei pentru un Malbec curent (roada anului 2019), nici măcar maturat la baric?! Pf! 

La redegustare, mi-am schimbat opinia la 180 grade. Un violaceu inteeens, în stare să-ți aducă aminte de călimara cu cerneală din clasele primare. Culoarea vinului se păstrează încă mult timp pe pahar, pasibilă să coloreze orice suprafață. Vin tânăr, cu o expresie foarte puternică de fructe (coacăză neagră, prune) și mult, foarte mult condiment (piper, frunze de dafin, etc). Dar, adevărata revelație vine în gust: ai impresia că bei un concentrat de suc, nu vin, atât este de fructat! Lasă o senzație dulce pe palat, deși este în totalitate sec.

blank

Minis Terrios Neagră Împărăteasă 2019

Iarăși, fără ezitări: cea mai bună Feteasca Neagră a momentului. În familia de „împărați” a micului producător de vin Minis Terrios a mai apărut un membru, mai corect spus: o membră. Lângă celebrele blenduri Roșu și Negru Împărat, s-a aliniat o… Neagră Împărăteasă! Feteasca Neagră din roada anului 2019, cules la maturitate fenolică, cu un corp suplu, 14.5% volume alcool și post-gust de poveste. Eleganță cu caracter de campion! Vinul a fost maturat 14 luni în baric francez, combinație la prima și a treia folosire. Ediție limitată, doar 1050 de sticle, care o să dispară foarte repede de pe rafturi. Aproape out of stock; ultimele exemplare sunt cu 300 mdl, la Purcari Wine Bar (Zity Mall, etajul 3).

blank

Bad Boys 2018 Carpe Diem

Bad Boys 2018 este vârful de lance în gama Carpe Diem. Autorul bijuteriei — vinificatorul Ion Luca — a creat un vin roșu pe care ar trebui să-l guste cel puțin odată-n viață orice amator din vinuri bune. În ediția 2018, pe lângă tradiționalul asamblaj de Feteasca Neagră și Saperavi, s-a mai adăugat Cabernet Sauvignon și Merlot. Am fost la faza de pre-cupajare a acestui vin și personal am optat pentru formula actuală, fiind cea mai complexă și bogată. Bogat în arome de cireșe negre și mure de pădure, ușor condimentat, cu note de lemn și vanilie. Gust intens, complex, lung. Maturat 20 luni în barrique francez și îmbuteliat în ediție limitată de 9400 sticle. Are deja aur la cele mai prestigioase concursuri, inclusiv Mundus Vini și Berliner Wine Trophy. Îl găsiți în vinoteci cu 300-350 mdl.

blank

Taraboste Pinot Noir 2019

Taraboste este topul de la Vartely, iar Pinot Noir din această gamă – e unul dintre cele mai reprezentative PN pentru Moldova. Unul dintre cele mai bune, zis altfel. Recolta 2019 a fost îmbuteliată într-o ediție limitată de sticle Magnum (1.5 L), este bună de gustat acum, dar și de păstrat pentru a-i urmări evoluție. Se evidențiază cu nuanțe de vișine, fructe de pădure și ierburi aromate care se combină într-un ansamblu fin, plăcut. Vinul a fost maturat timp de 15 luni în baricuri noi, iar prețul de 420 mdl (pentru 1.5 L) reprezintă o afacere bună în acest moment. Pe viitor va fi mai scump!

blank

Manifest 2018

“Manifestul” reprezintă o unică excepție a acestui top. Vinul fusese lansat în ultimele zile ale anului 2019, dar s-au grăbit atât vinificatorii, când l-au prezentat anticipat, cât și consumatorii atunci când și-au făcut prima impresie. Adevărată lui valoare s-a arătat în 2020. Fructul s-a copt, gustul s-a rotunjit, colțurile au dispărut! Un vin mare, din toate punctele de vedere! Ca idee, ca realizare. În Manifest au subsemnat micii vinificatori Ilie Gogu, cu un Cabernet Sauvignon; Dan Prisăcaru cu Merlot și Ion Luca cu Feteasca Neagră. Roada anului 2018, în medie 12-14 luni de barrique, cu o ediție limitată de 2 730 sticle Magnum. 750 mdl – 800 mdl în retail, ținând cont că vorbim de o sticlă Magnum. Anume pentru sărbători e perfectă!

blank

You may also like...

2 Responses

  1. 12 ianuarie 2022

    […] lansarea vinurilor din noua recoltă. După ce am degustat primele rândunele din roada 2021, confirm ce spuneam în ultimul articol din anul trecut: semne bune anul […]

  2. 3 februarie 2022

    […] Citește și Top 10 vinuri ale anului 2021. […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.