Castel Mimi lansează o colecţie nouă de vinuri

Castel Mimi este pe cale să devină vinăria anului în Republica Moldova sau, cel puţin, dacă aşi fi eu şef pe medalii – asta aşi face. Unu – pentru că în acest an reînvie primul Castel vinicol din Moldova, probabil, cel mai mare proiect de restaurare din ultimii 20 de ani. Doi – vinăria a lansat astăzi o nouă linie de vinuri: complet revizuită, de la sticlă şi etichetă, până la vinificaţie şi abordare faţă de soi.

Castel_Mimi_summer_colection

Potrivit unui comunicat al companiei, seria include nouă tipuri de vinuri din colecţia „classic” şi două vinuri din gama „reserve”. Vinurile Castel Mimi sunt semnate de oenologul-şef Oleg Boboc, unul dintre cei mai reputaţi vinificatori din Republica Moldova. Nu am reuşit să degust încă toată linia – am de muncă din greu în timpul apropiat 😉

13179034_890451124398955_8821619296402755892_n

Vinurile apar într-o „haină” nouă, cu o etichetă deosebită, dar şi cu noul logo Castel Mimi. Pe o etichetă de fundal alb, alături de reprezentarea grafică a primului Castel vinicol din Moldova, sunt amplasate ornamente naţionale moldoveneşti, simbolice fiecărui vin în parte. Deci, istorie în cele mai mici detalii. Una din primele încercate – Feteasca Albă – făcută în premieră de Castel Mimi. Bingo! Arome de caise, citrice, floral – un vin foarte de primăvara!

IMG_5776

Aromă de flori de câmp şi în alt exemplar – Pinot Gris 2015. Un vin de culoarea paiului, 13.5% alcool care nu-s altceva decât zămos în gust. Să mă credeţi pe cuvânt: când s-or coace zămoşii, mirosiţi-i lângă un pahar de Pinot Gris de la Castel Mimi, să vedeţi c-am avut dreptate!

IMG_5624

Al treilea şi ultimul pe care l-am degustat până acum este Cabernet Sauvignon 2012 – 24 de luni de barrique – un vin care sare la gâtul lui Taraboste de la Chateau Vartely şi la coroana lui Negru de Purcari. Nu degeaba este singurul vin din Moldova medaliat cu aur la Mundus Vini 2016.

IMG_5662

Ceea ce îmi rămâne în tema pe acasă de la Castel Mimi este testarea a câtorva noutăţi ale anului 2015 (Doamne, atâtea proaspete, dintr-o singură lovitură?!) şi anume: Riesling, Chardonnay şi Sauvignon Blanc. La fel şi rose-ul în stil „province” sau „pielea cucoanei”, cum i se mai spune la noi. Mai este şi o ediţie nouă, roada 2014, a celebrului cupaj Roşu de Bulboaca. Să ne dea Domnu sănătate, că vinuri bune avem!

Castel_mimi_1

PS: Felicitări Castel Mimi pentru un salt, într-adevăr, impresionant!

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.