Din partea poporului american! Sau cum străinii ne învaţă să respectăm vinul moldovenesc

În februarie – martie 2016, în Republica Moldova se va desfăşura o nouă ediţie a campaniei „Wine Friendly Restaurants”. Prima ediţie a avut loc în decembrie 2015. Programul WFR este organizat de Oficiul Naţional al Viei şi Vinului, cu suportul partenerului strategic – Proiectul de Competitivitate al USAID.

Să facem o mică abatere. Într-un editorial publicat acum doi ani, fondatorul Vinăriei Purcari, Victor Bostan, remarca: „Moldova este, de fapt, o ţară a berii şi vodcăi”. O naţiune cu pretenţii vinicole deosebite,  consumă anual 240 mil sticle de bere, 30 mil sticle de vodcă şi doar 8 mil de sticle de vin! Consumul de vin îmbuteliat reprezintă 5% din total! Desigur, se bea mult vin de casă, oxidat, cu aciditate sporită, „fără anghidrid”.

20140414112257

Chişinăul, dar şi alte oraşe mari din Moldova, sunt împînzite de baruri, puburi şi restaurante de bere. De la producătorii locali, pînă la companiile de import – toţi au aplicat strategii de marketing uriaşe care să facă din consumul de bere, ocupaţia nr1 a moldovenilor.

Companiile vinicole, slăbite de embargouri şi deprecieri ale valutei, nu au fost în stare niciodată să ţină piept în lupta cu berarii. Dar, unde-i unul nu-i putere, unde-s mulţi puterea creşte.

A trebuit să vină americanii, să ne înveţe să ne unim, să ne creăm un brand vinicol puternic, să ne promovăm mai bine, să organizăm campanii comune.

Anul trecut, 12 restaurante au obţinut, în premieră, titlul de „Wine Friendly Restaurant”. În cadrul acestei campanii, restaurantele au trecut traininguri de personal cu sommelieri de talie europeană, au organizat master-class-uri şi degustaţii, au adoptat, în sfîrşit, coduri de servire corectă a vinului. Au fost primele 12 rîndunele, alte 10 localuri urmează să fie acreditate în noua ediţie a programului.

Anul trecut, datele statistice au arătat, în premieră pe segmentul HORECA, o descreştere a consumului de vodcă şi bere, în favoarea unui consum mai mare de vinuri.

AFP_7949

Proiectul de Competivitate al USAID a avut, în toată această istorie, un rol important ca promotor şi susţinător. Ştiu din interior cât de greu a fost să convingă restaurantele locale şi companiile vinicole să se unească, să facă un efort comun. A trebuit să vină americanii ca lucrurile să se mişte din loc.

Pentru asta, îi mulţumim poporului american!

celmaibunvine3a0a0a0a0avinamericanii210awwwfinewinemd-default

PS: Pe FineWine, voi relata detaliat despre noua campanie Wine Friendly Restaurants. Rămâneţi conectaţi pe blog, dar şi pe pagina Wine of Moldova, pentru a afla unde vor avea loc degustaţiile şi ce restaurante vă pot servi un vin calitativ.

 

Comentează

comentarii

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *