Guest post Natalia Efros: #măVINdecă

Am invitat pe Facebook doamnele/domnișoarele să scrie un „guest post” pentru blogul FineWine, în care să spună despe stările prin care trec atunci când consumă vin. Natalia Efros a răspuns apelului; publicăm mai jos textul fără intervenții.

„Pentru seri în care mă autodescopăr trebuie să fie alb, poate o Fetească Regală, pentru încă mai cred în povești cu prinți și prințese. Neapărat să fie liniște, poate doar niște vibratii de voce ale lui Ramazotti.

La masa albă din bucătărie îmi ridic picioarele pe un scaun alăturat și 1, 2, 3 pahare se desființează în mine fără să le simt numărul.

Singură, în doi sau în gașcă, prefer vinul alb, ușor rece să mi se strecoare așa încât să agit papilele gustative, nu-l servesc cu nimic, așa gol să fie precum e mintea mea în momentele în care așez gândurile la loc.

El mă #VINdecă și nu e predispoziție de consum exagerat, îl beau rar, dar trebuie să îl simt că mă alintă.

***

Pentru că primăvara e aproape, terasa mea va redeveni primitoare pentru toate visele estivale și acolo le vom desena în stropi de Rose, neapărat Purcari. Știți, starea de după Rose e ca si gazonul proaspat stropit cu apă rece care face lacuri la suprafață, te simți eliberată de energii și ești #VINdecată.

Roșu e doar pentru nopți albe în doi, Merlot sau Rară Neagră, să ni se împletească visele, să potrivim cuvintele, să decodificăm stările. Golim una – două sticle și prindem răsăritul care ne intră sfios în living.

Vinul bun își face loc în casa mea pe rafturile barului cochet, e o pasiune moștenită de la tata transformată în tradiție de familie. Completăm barul cu vinuri de prin toate călătoriile, primite de la prieteni, sau pur și simplu cumpărate din instinct. Îl savurăm cu respect pentru truda din fiecare picătură, pentru că știm cum se face.

Vinul e o stare, una care înseamnă să îți extrovertești interiorul, pe mine #măVINdecă de doruri, de gânduri, de mine…”

PhotoCredit: www.pexels.com

 

 

Comentează

comentarii

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *