Primul vin din 2017 pe raft: Sauvignon Blanc Gogu Winery

Trebuie să fii mic producător și să te numești Ilie Gogu ca să reușești performanța de a lansa în același an două vinuri de același soi, cu vintage diferit: 2016 și 2017. Sauvignon Blanc Gogu Winery 2016 a fost lansat în luna ianuarie a acestui an, iar în decurs de câteva luni s-a epuizat din stoc. 2017 e gata și a ajuns deja pe rafturi și nu oricum, ci în două exemplare diferite.

blank

Așadar, avem de a face cu un SB 2017 sec și altul demisec. Vinificate în două loturi diferite, dintre care unul cu rest de zahăr.

blank

Demisecul este îmbuteliat în sticlă Burgundia. „Ambele vinuri au același nivel de aciditate, însă, oricât nu am vrut, în unul nu am putut evita zahărul rezidual”, spune Ilie Gogu, pentru care Sauvignonul a devenit o carte de vizită.

blank

Vinul oferă o prospețime de nedescris, cu diferite fructe exotice în arome. Chiar dacă personal prefer vinurile seci, sunt sigur că această opțiune va fi pe placul consumatorilor. Sauvignon Blanc demisec este disponibil deja în majoritatea vinotecilor din Chișinău și costă între 120 și 160 lei, în funcție de retailer.

blank

Adevărata revelație însă vine de la SB 2017 sec. Un vin făcut în stilul „new world”, exploziv în arome vegetale (nuanțe de coacăză, citrice, etc), un vin de medalie. Spuneam mai sus că Ilie Gogu are o reputație când vine vorba de SB, iar de la an la an, bijuteria pare tot mai bine șlefuită.

blank

Pe lângă setul de arome, vinul are și o aciditate crocantă, atât de rar întânită la vinurile moldovenești. Crocantă ca pâinea proaspătă.

blank

Cel de-al doilea vin a fost făcut într-o ediție extrem de limitată, doar 500 de exemplare și poate fi cumpărat exclusiv la vinoteca Carpe Diem cu 140 lei. Grăbiți-vă, sunt convins că o să dispară extrem de rapid din vânzare! Eu m-am aprovizionat, inclusiv unul vreau să-l țin pentru vremuri mai calde, când o să se ducă ca pâinea-n nisip!

blank

În altă ordine de idei, mărturisesc că am fost recent la Gogu Winery în cramă și am rămas impresionat de evoluția ei din ultimii doi ani. Utilaje noi, sală de degustare dotată, barriquri și — cel mai important — conținut în butoaie foarte-foarte promițător. Un producător mic de la Căușeni care a făcut lucruri mari în ultimul timp. Bravo, Ilie, ține ritmul!

blank

PS: Gogu Winery a ajuns de curând pe Facebook, iar dacă vreți să fiți la curent cu noutățile vinăriei, dați like paginii de Facebook.

GOGU Winery

 

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.