Pinot Noir de Moldova
Pinot Noir este un vechi soi nobil francez, din care se obţin faimoasele vinuri de Bourgogne. I se mai spune preferatul sommelierilor. Unii l-au numit „obraznica progenitură a viţei de vie„, alţii au spus că este „cel mai romantic şi sexy soi nobil„. La cea mai mare expoziţie de vinuri din lume, Prowein, am observat o curiozitate: atunci când au de gustat sute de vinuri de la mii de companii, „buyer”-ii cer în primul rând Pinot Noir. Dacă un vinificator se pricepe la acest soi mofturos, înseamnă că şi la altele n-o dă în bară.
Sunt 50% şanse că o să-ţi placă Pinot Noir: fie foarte tare, fie nu-l înţelegi deloc. Cel puţin eu am trecut prin ambele faze. Şi după ce am încercat câteva „cru”-uri din Bourgogne, am înţeles că suntem departe în Republica Moldova de a înţelege ce înseamnă un Pinot Noir adevărat. E clar lucru: diferenţă de climă, terroire, etc. Cu toate acestea, există şi la noi, cel puţin, două exemplare bune. Deosebite, poate, de un Pinot Noir clasic, dar bune fiecare în felul său.
Este vorba de Pinot Noir 2014 de la crama Minis Terrios, despre care am m-ai scris anterior. Atunci nu era în vânzare, dar pot să spun că până acum a devenit în sticlă şi mai bun. Arome de fructe roşii, cireşe şi zmeură, urmate de un post gust uşor condimentat. Vinul a fost maturat timp de 12 luni în butoi de stejar. Îl puteţi găsi cu 160 de lei la vinoteca Carpe Diem, dar grăbiţi-vă: vinul a fost turnat într-o ediţie limitată de 2000 de exemplare.
Un alt Pinot Noir diferit, dar extrem de bun în felul său puteţi găsi la Chateau Vartely, îmbuteliat în haina lui Taraboste Pur Aristocratic, în sticlă Magnum de 1.5 litri.
În pahar avem iarăşi arome de cireşe, fructe de pădure şi vanilie. Este din roada mai veche, anul 2012 (dar se găseşte încă şi 2009 în vânzare!). Vinul a fost maturat timp de 18 luni în barrique şi ar fi bine să-l ţineţi cel puţin vreo oră în decanter înainte de a-l savura.
Iarăşi, vorbim de o ediţie limitată 7900 de sticle, fiecare cu numărul său de ordine indicat pe ambalaj.
Pinot Noir Taraboste Pur Aristocratic costă 365 lei, dar repet, e sticlă Magnum, respectiv aveţi două sticle normale la acest preţ.
Pinot Noire se asociază bine cu caşcavaluri sau mâncăruri lejere din carne. La mine s-a topit de minune cu o lasagna de vită.
Acestea fiind spuse, vă îndemn să exploraţi Pinot Noir-uri bune din Moldova, iar dacă găsiţi şi alte exemplare demne, nu ezitaţi să-mi recomandaţi: descoperirile bune se fac încercând noul mereu! Cu măsură 🙂
Disclaimer: Acest blog exprimă opiniile autorului în legătură cu unele produse comerciale. Autorul nu este degustator autorizat, nu lucrează în domeniu şi nu comercializează produsele descrise.