O degustare îndrăzneață de la Chateau Vartely

Și cine s-ar fi gândit că o prăvălie a bărbierului poate fi cel mai potrivit loc pentru o degustare?!

blank

S-au gândit cei de la Chateau Vartely, împreună cu cel mai renumit bărbier al Chișinăului, Constantin Lisnic. „Îndrăzneții poartă barbă” —  a fost genericul unei degustări de sâmbătă, iar tema bărbii a unit elegant prezența cu eticheta lui Taraboste, un vin cu medalie de aur la Mundus Vini.

blank

După o „încălzire” cu Taraboste (în mod normal, vinul acesta e finalul, dar aici au fost îndrăzneți, dle!), oaspeții au trecut la artileria grea: Rachia de Moscato, divin VSOP și Tribut XO.

blank

Vinurile și divinurile au fost prezentate de unul din cei mai îndrăzneți vinificatori din Moldova, oenologul Arcadie Foșnea, director adjunct la Chateau Vartely. Dumnealui nu poartă barbă, dar operele sale de artă vorbesc, fără doar și poate, despre îndrăzneala sa de a sparge tiparele.

blank

„Prin acest divin Château Vartely aduce un Tribut celor îndrăzneți, dedicați și curajoși! Ttribut XO, din roada anului 2009, dar și VSOP reprezintă mândria noastră și, totodată, provocarea prin care spargem stereotipurile pentru că oferim consumatorilor noștri posibilitatea de a încerca un divin cu totul și cu totul diferit de ceea ce există pe piață”, a spus Arcadie Foșnea.

Dacă se mută degustările aici, cred că-mi las și eu barbă și-am să merg mai des la bărbier!

blank

 

 

 

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *