Dr. Gheorghe Arpentin se alătură grupului Purcari
Oenologul Gheorghe Arpentin, care a condus Oficiul Național al Viei și Vinului în ultimii patru ani, a preluat, din această săptămână, funcția de Director Cercetare & Dezvoltare + Inovare (C&D+I) în grupul de companii Purcari.
Pe lângă aceasta, compania deținută de domnul Arpentin — IM “Les Terres Noires” srl — a semnat la începutul anului un parteneriat strategic cu Purcari, pentru a deveni furnizor de struguri cultivați în sisteme de producere prietenoase mediului (bio-, biodinamice, nature).
“Misiunea care mi-a fost încredințată se referă la rezolvarea provocărilor strategice la nivel de podgorii, vinificație, la implementarea inovațiilor tehnologice și organizaționale în cadrul grupului Purcari. Vrem să dezvoltăm noi game de vinuri cu înaltă valoare pentru consumatorii produselor noastre și să anticipăm pe viitor așteptările lor”, a declarat Gheorghe Arpentin pentru FineWine.md. El a menționat că prima roadă de struguri “bio” este așteptată către 2022, iar mai multe experimente sunt deja în derulare la Purcari.
“Activitatea mea la Purcari va fi orientată spre chestiuni ce țin de domeniul inovarii, cercetării și dezvoltării. În Republica Moldova, Purcari este prima companie vinicolă care a înțeles rolul inovațiilor, cercetărilor și experimentărilor în vederea de a răspunde provocărilor strategice a sectorului vitivinicol mondial și asigurării dezvoltării durabile”, a mai adăugat Gheorghe Arpentin.
Gheorghe Arpentin este doctor habilitat în științe tehnice, fiind director al ONVV (Wine of Moldova) între anii 2016-2020. Este Președintele Comisiei „Siguranță și Sănătate” din cadrul Organizației Internaționale a Viei și Vinului (OIV) — instituție care studiază din punct de vedere științific și tehnic sectorul vitivinicol mondial, vinul și produsele derivate din viță de vie.
“Inovația devine un instrument tot mai important pentru noi. Punem accent pe cercetare și dezvoltare, pe o atitudine mai responsabilă față de mediu. Vrem să consolidăm astfel poziția de lider în Europa Centrală și de Sud Est și să fim un exemplu”, a declarat la rândul său Victor Bostan, CEO Purcari.
Purcari este singura companie din Moldova listată la Bursa de Valori din București. Grupul gestionează peste 1300 de hectare proprii de viță de vie și platforme de producere în România și Republica Moldova: Purcari, Crama Ceptura, Bostavan și Bardar.