Fautor Winery obține Grand Prix în Japonia
Fautor Winery a obținut tocmai 15 medalii, inclusiv două Grand Prix, la “SAKURA” Japan Women’s Wine Awards — una dintre cele mai importante competiții de vin din Japonia. Concursul esta la 11-a ediția, iar una din cele mai curioase particularități ale competiției este că mostrele sunt evaluate în „orb” de un juriu format exclusiv din femei.
Un total de 430 de judecătoare, toate activând în industria vinului din Japonia, au evaluat 4 023 de probe, din 27 de țări. Degustarea a avut loc în ianuarie și februarie 2024, în două orașe mari din Japonia: Osaka și Tokyo. Câteva vinuri din Moldova au fost înscrise în concurs, iar Fautor a cules cele mai multe medalii.
Dubla medalie de aur și titlul „Grand Prix” pentru cel mai bun vin Orange a fost acordat pentru Traminer 2021, un vin alb macerat pe boștină timp de 35 de zile. A concurat cu probe din Georgia, Franța sau Spania și s-a impus cu cel mai mare scor. Vinul a luat deja nenumărate medalii peste hotare, iar dacă îl mai găsiți în vânzare, recomand să-l luați: ediția limitată de 2942 sticle este pe sfârșite.
Al doilea Grand Prix, cu medalie dublă de aur, a fost acordat pentru Fautor Illustro Alb 2020 – un cupaj de Chardonnay, Feteasca Regală, Sauvignon Blanc și Rhein Riesling, maturat șase luni în butoi de stejar francez. La fel, o ediție limitată de 6315 sticle.
Ambele vinuri au fost incluse în ultima ediție Fine Wine Guide și m-am bucurat să aflu că degustatoarele din Japonia mi-au validat alegerea 🙂 Două vinuri strălucitoare, la propriu și figurat.
Cu Orange-ul și albul de top, cumva, nu am fost mirat. În primul rând, vinurile Orange sunt foarte bine evaluate în Țara Soarelui Răsare: paleta gustativă asiatică, dar și bucătăria locale predispune pentru aceste vinuri mai tare decât în cazul nostru, de exemplu.
Surprinderea mea este legată de alte două vinuri care s-au remarcat cu aur la “SAKURA” Japan Women’s Wine Awards: Traminer 2022 și Merlot 2020 din gama „Vie de Vis”.
„Vie de vis” este gama „entry” de la Fautor, vinuri ce pot fi găsite sub 100 mdl în retail. În primul rând, vreau să felicit vinăria pentru curajul de a trimite aceste mostre la concurs (de regulă, companiile dau „vârfurile”) și pentru că ele au fost recompensate cu aur.
Seriile de degustare sunt construite la Sakura pe soiuri și nu cred că cineva ar fi ghicit că are a face cu vinuri din Moldova. Merlot și Traminer moldovenesc în Asia — doar contemplați ce înseamnă asta!
Tânărul care visează pe etichetă reprezintă generația nouă de vinificatori, care aspiră la o podgorie pe pământul părinților. Tabloul este completat și de Pomul Vieții, un simbol complex ce definește valorile naționale. Cu două vinuri de bază, cu aur, cred că „Visul” e pe cale de a deveni realitate!
Acestea fiind spuse, vă îndemn să gustați o plăcintă cu Merlot! Să trăiască vinificatorii noștri care ne duc faima departe de hotarele țării!