Freedom Blend, vinul săptămânii în UK
Dacă moda vestimentară se dă la Milano sau Paris, atunci Londra este capitala trendurilor în vinuri. În acest sens, ieri s-a produs o noutate, aparent mică, dar mare în esență. Jancis Robinson, una dintre cele mai importante voci în „moda vinurilor”, a declarat Freedom Blend de la Purcari drept „vinul săptămânii” în Marea Britanie. Dumneaei a consultat și casa regală în materie de vinuri.
Jancis Robinson este una dintre cele mai cunoscute voci critice de vin din lume. Este prima persoană din afara industriei care a devenit Master of Wine în anul 1984. Autoare de cărți de referință pentru lumea vinului, inclusiv – The Oxford Companion to Wine și împreună cu Hugh Johnson, The World Atlas of Wine. Este columnistă la Financial Times, supranumită „Parker-ul Europei”.
Ea a publicat ieri în regim de acces liber noutatea despre Purcari, iar ca să înțelegeți ce înseamnă un blog de vin, trebuie să vedeți o mică parte din echipa blogului.
Este o noutate mare nu doar pentru Purcari.
Jancis Robinson pune în lumina reflectoarelor Vinul Moldovei, în general. Probabil, va fi un impact de vânzări — autoarea dă detalii foarte exacte despre disponibilitatea vinului pe diferite piețe —, dar mult mai impunător mi se pare aspectul promoțional. Zeci de mii de următori ai doamnei Robinson își vor pune întrebarea Where is Moldova? Și doamna ne-a pus într-un context foarte bun.
„Un vin extrem de deosebit și complet satisfăcător”, a notat Jancis Robinson despre Freedom Blend. După ce a degustat 2020, ea a fost curioasă să caute și alte vintage-uri disponibile.
Este un momente de mândrie. Mulțumim Purcari pentru încă un moment de mândrie!
Expresia spiritului liber înseamnă un cupaj din trei soiuri: inima Georgiei (65% Saperavi), terroir-ul din Moldova (20% Rara Neagră) și spiritul liber din Ucraina (15% Bastardo). Maturat în barrique timp de 1 an.