IWCB Vinarium: primul concurs de vinuri on-line din lume

Este singurul concurs care și-a păstrat data programată în condițiile actuale, deși au survenit unele modificări în organizare. IWCB Vinarium a început astăzi în… toată lumea, fiind primul concurs de vinuri care se desfășoară on-line.

Oficiul central s-a bazat la București, acolo de unde sunt dirijate degustările, în condițiile de maximă siguranță. Este un exercițiu fără precedent, cu un efort logistic greu de imaginat. 900 de vinuri, din 13 țări, 34 de jurați, inclusiv patru Masters of Wine.

Mostrele au fost centralizate la București, unde au fost turnate în condiții de laborator în recipiente de unică folosință, ca mai apoi să fie livrate cu poșta rapidă în toată lumea. Tot procesul este supervizat de OIV, iar acest experiment va servi ulterior drept o lucrare științifică în domeniu.

Așa arată un flight de vinuri roșii. În kit-ul fiecărui jurat sunt 2 pahare standardizate ale concursului, un termometru de vin, șorț de sommelier, documente, etc.

Fiecare degustă în țara sa de origine, iar toți jurații sunt simultan pe Zoom și în programul on-line de jurizare.

Întreg procesul este înregistrat. După proba de calibrare, am verificat toți temperatura vinului. Să fie condiții egale.

Eu jurizez în comisie cu Cintia Colibaba (România); Richard Pfister (Elveția); Master of Wine Cees van Casteren (Olanda); Liviu Grigorică (România); Iulian Grigorescu (România).

Republica Moldova mai este reprezentată în juriu de Elizaveta Breahnă, expertă în vinificație la ONVV și Diana Lazăr, director adjunct Proiectul de Competitivitate din Moldova.

Găzduim degustarea la Purcari Wine Bar, unde avem toate condițiile necesare pentru un tasting profesionist. Inclusiv, respectarea normelor de siguranță noi.

Suntem norocoși să avem chiar și sommelier, respectiv, Ana Ștefanco și Mihai Ciuperca, care la rândul lor capătă experiență de deservire a unui concurs OIV.

Astăzi a fost prima zi de concurs și totul a mers nesperat de bine. E trist, desigur, că nu ne putem vedea în viața reală, la Constanța, așa cum era programat, dar e oricum o manifestare pe care atât de mult am așteptat-o. Am scos din amorțeală papilele!

Mai urmează două zile de degustări. Plecăciuni organizatorilor care au găsit o cale de a ieși din impas: așa se scrie istorie!

You may also like...

4 Responses

  1. Catalin spune:

    De necrezut si parere de rau a unui constantean privat de o bucurie

  2. Major spune:

    Greetings, I was just visiting your website and submitted this message via your „contact us” form. The feedback page on your site sends you messages like this via email which is the reason you’re reading through my message at this moment right? This is half the battle with any kind of advertising, making people actually READ your advertisement and that’s exactly what I just accomplished with you! If you have an ad message you would like to blast out to lots of websites via their contact forms in the U.S. or to any country worldwide send me a quick note now, I can even focus on specific niches and my pricing is very low. Write an email to: Benja57mik57@gmail.com

Dă-i un răspuns lui Major Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.