O nouă linie de vinuri — GIA

Caragia Winery — a afacere de familie cu vinuri în cantități limitate — lansează astăzi o nouă gamă de vinuri: GIA. Este vorba de patru vinuri roșii, toate din roada anului 2019. Trei mono-soiuri și un blend.

blank

Vinurile „sunt dedicate Zeiței Pământului GIA, dar și tuturor celor care prețuiesc cel mai important cadou al acestei divinități”.

Întâi de toate, vreau să evidențiez „hainele” vinului. Sticla, eticheta, culorile, shrifturile — înfățișarea e la superlativ. Dar, mai important decât exteriorul, este frumusețea interioară.

Scurt pe doi despre noua linie: curate, clare și aducătoare de plăcere.

blank

„Tatonăm un stil nou, vinuri ușoare, plăcute, la un preț accesibil”, spune autorul Constantin Caragia.

Dintre toate, cel mai mult mi-a plăcut Feteasca Neagră. 13% vol. alc, șase luni de barrique, un echilibru bun între fruct și lemn, un vin agreabil.

blank

Pentru cei care caută mai multă catifea, se recomandă Merlot. Vișine, cuișoare, un hint de vanilie, iar dacă mai aveți alături o rață la cuptor, ar putea pretinde la un mariaj enogastronomic.

blank

În linie se înscrie și un Cabernet Sauvignon 2019, maturat șase luni în butoi, iar gama este completată de un cupaj dintre toate cele trei soiuri menționate mai sus: Cabernet Sauvignon, Merlot și Feteasca Neagră.

blank
blank

Astăzi a avut loc lansarea, iar în zilele ce urmează, apar pe raft la un preț de 135-140 mdl. Punct țintit, punct ochit!

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *