Trei noutăți de la Crama Mircești
Crama Mircești are în arsenal trei vinuri noi, toate roșii, însă din recolte diferite: 2021, 2022 și chiar 2023. Da, roșu din 2023 deja în sticlă! Citiți mai jos câte ceva curios despre aceste vinuri și memorizați să le căutați mâine la Vernisajul Vinului.
Surpriza pentru mine a fost anume Feteasca Neagră 2023 gama „Elegance”. Demult sunt în căutarea acestui stil: a vinului roșu lejer, proaspăt, tânăr, fără contact cu lemnul, așa cum l-a creat bunul Dumnezeu, Pământul și Oamenii care-l lucrează!
O bilă albă pentru Crama Mircești, pentru îndrăzneală și experiment. Sunt de părerea că, cu timpul, va trece și la noi moda vinurilor baricate excesiv și lumea va căuta lucruri mai simple, ca acest vin.
Vinificatorul a sugerat chiar prin ambalaj: sticlă ușoară, dop cu filet (screw cap), care ne spune că vinul trebuie servit acum, proaspăt, acesta este marele atu al său și nu trebuie păstrat îndelungat. Versus alte două vinuri, din cu totul altă ligă.
FN va costa pe raft 200 mdl. Nu-i puțin, dar ideea vinificatorului era să facă nu un vin ieftin și prost, ci unul proaspăt și bun.
În fapt, vorbim despre o Feteasca Neagră 2023, de pe o parcelă de 0.6 ha, plantată în 2019 la Mircești. Struguri culeși șa sfârșitul lui septembrie, vinificare și păstrare în inox, îmbuteliată într-o ediție limitată de 3600 de sticle. Purpuriu intens, fructat, multe fructe (cireșe, zmeură, afine), ușor, savuros.
Perfect cu caș proaspăt, brânzeturi și mezeluri locale, cu plăcinte, etc. V-aș recomandă să-l încercați măcar o dată, să vedeți cum arată o Feteasca Neagră de la Mircești, proaspătă și fără contact cu lemnul.
La capătul celălalt al stilului, avem un Saperavi 2021, din gama premium „Bardul din Mircești„, care include vinurile cu cel mai înalt grad de filosofie și profunzime.
Saperavi de pe o pantă sudică plantată în 2016, recoltat la maturitate deplină, maturat 18 luni în butoaie de stejar.
Un vin pe care-l „poți mușca”: rubiniu intens, vâscos, cu un buchet complex de mure, vișine, piper, vanilie, cu corp plin și post-gust remanent.
Vinificatorul îi dă un apogeu de consum în 2030, așa că – dacă vreți să celebrați aderarea la UE cu un vin premium – gândiți-vă de pe acum la colecție. 400 mdl care vor valora mult mai mult peste ani.
Iar ultimul, dar nu cel din urmă este un Cabernet Franc 2021, maturat 12 luni în barrique și turnat într-o ediție limitată de 4600 de sticle.
M-am oprit cel mai pe scurt la el dintr-un singur motiv: vinurile din Cabernet Franc sunt puține în Moldova și toate-s bune, dară-mi-te cel de la Crama Mircești! O foarte bună corelație dintre fructe și condimente, scriu acest text, dar în sinea mea vreau un steak rare cu acest CF!
Ne vedem la Vernisaj!
1 Response
[…] Mircești a surprins cu Feteasca Neagră 2023, nebaricată, dar și cu un rose „funky”, cu etichetă nouă, sugestivă — Cherry […]