Vin la cașcaval
Vinul și cașcavalul se pupă ca Romeo și Jullieta. De asta ne-am convins în cadrul unui eveniment special la Purcari Wine Bar. Împreună cu jurnalista Nata Albot, autoarea cărții „Eat like Moldovans„, am combinat 5 tipuri de brânzeturi President, cu 5 vinuri de Purcari. Cine a fost prezent — sala era arhiplină — poate confirma că pairingul nostru a fost reușit. Pentru cei de acasă, am decis să publicăm rețeta aici. Recomandată și testat personal.
Puteți găsi aceste produse în majoritatea supermarketelor, tot ce trebuie e să serviți vinul la temperatura potrivită, alături de cașcavalul potrivit.
Pentru început, am combinat un Alb brut Purcari cu parmigano. Brânză de tip parmezan, maturată timp de 6 luni, folosită și la diferite tipuri de paste italiene, la salată Ceasar, în sosul de pesto sau presărată pe pizza și lasagna. Cașcavalul matur a făcut o pereche bună cu spumantul brut. Dar, atenție, nu încercați un extra-brut, că se va accentua aciditatea din vin și sarea din cașcaval.
Brânza moale cu mucegai alb – Brie President – am asociat-o cu un Chardonnay 2018 de Purcari. Vinul a fost maturat timp de șase luni în barrique, iar onctuozitatea cașcavalului a scos în evidență foarte bine vinul. Am testat același cașcaval cu vin spumant — greșit! Atât brânza, cât și vinul au lăsat senzații neplăcute. Este important ca fiecare componentă să se ajute reciproc, ca într-un cuplu armonios.
La rose am asociat un „Snack a la Francaise” – brânză clasică, fabricată din lapte de capră, crud sau pasteurizat. Este cremoasă cu o aromă puțin „acidă”. La o adică, poate fi servită și cu un Sauvignon Blanc sau poate chiar și cu un Fume.
Mai departe, vorbim despre una dintre cele mai populare brânzeturi. Madrigal, din lapte pasteurizat de vacă, originar din centrul Franței. Gustul este distinctiv dulce nuanțat, cu găuri mari neregulate. Se servește cu vin roșu fructat. În cazul nostru — o veritabilă Rara Neagră 2017 de Purcari.
Ultima, dar nu cea din urmă, a făcut deliciul serii. Le Blue President, cu mucegai albastru – preparată doar în regiunea muntoasă Auvergne din Franța, textură fermă cu un gust moale și delicat, ideală pentru a fi întinsă pe pâine sau presărată peste salate.
Am asociat brânză, foarte ofertantă în arome, cu un vin pe măsură: Ice Wine Bostavan. Cum a spus Nata Albot, această este o combinație ideală pentru desert. Încercați măcar odată să vă uimiți oaspeții la finalul unei mese nu cu un tort sau desert clasic, ci cu o… brânză. Sunt sigur că experiența va fi potrivită.
Din păcate, numărul limitat de locuri nu ne-a permis să oferim acces tuturor doritori la acel eveniment. Dacă doriți să organizăm un nou master class de combinare a vinului cu cașcavalul, dați un like & share și – organizăm. Până atunci, vă îndemn să faceți „tema de acasă” și să testați de sine stătător aceste asocieri.