De prin lume adunate, la Prowein prezentate

Cred că nu voi putea niciodată să redau prin fotografii, video sau text atmosfera incredibilă de la expoziţia de vinuri Prowein din Duesseldorf, locul unde se întâlnesc anual peste 6 000 de producători de vin din toată lumea. Şi nu întrec măsura: eu am mai fost la expoziţii de talie mondială peste hotare, cu pavilioane întinse pe hectare întregi, dar nicăieri n-am întâlnit, într-un singur, loc atâtea afaceri, legende, glume şi mii de oameni cu paharul în mână. În acest an, în pavilionul 15 – Wine of Moldova a fost o legendă vie. Italienii au mers mai departe şi au divizat continentul: Italia şi restul Europei.

IMG_5139

Tot italienii au adus şi un stand deosebit: să arate pe viu terroire-ul pe care creşte via. De calitatea soiului depinde foarte mult calitatea vinului.

IMG_5069

Un alt stand italian – de fapt… moldovean. Fabrica Contarini din regiunea Venneto este deţinută de omul de afaceri Vasile Dragan din RM. În Moldova, afacerile lui în vinuri se numesc Cimislia Wineries.

IMG_5077

De regulă, vinul este maturat în butoaie de stejar, aşa numitele barrique de 225 litri. Firma lui Pinocchio a inventat însă sticla barrique. Suprafaţa de contact a vinului cu stejarul e mult mai mare aici, de aceea, tot ce teoretic se extrage din butoi timp de 6 luni, în sticlă se rezolvă în 10 zile. Bun de experimente.

IMG_5073

O altă drăcovenie – chipsul de stejar. Poţi să pui vinul la maturare în stejar, dar se poate şi invers – stejarul în vin, e mult mai ieftin. În Moldova sunt producători care „himicesc” aşa.

IMG_5132

Unii au venit la expoziţie cu un fel de vin – gel de duş. Glumesc desigur, n-am reuşit să gust ce-i asta.

IMG_5078

Un alt fel de glamour.

IMG_5079

Ştiu în Moldova cel puţin un avocat gata să cumpere aşa vin 🙂

IMG_5081

sau aşa

IMG_5080

La ruşi m-am oprit ca să mă conving că nu pot face vinuri. În principiu, cam aşa e, dar pentru obiectivitate, trebuie s-o spun: soiul local Krasnostop m-a uimit. Medalie de aur la Mundus Vini.

IMG_5085

Dacă tot am pomenit de Mundus Vini, facem stop la taste zone. Vezi video.

În Franţa am băut ceva care pur şi simplu m-a lăsat fără grai. 1-er Cru asta ţie nu ţi-e 2-eme Cru.

IMG_5102

Chiar dacă pe eticheta franceză scrie Monopole, soiurile franceze demult nu mai sunt monopol. Poftim, un Merlot de nota 10 din Brazilia.

IMG_5105

Lumea nouă desigur fascinează cu vinurile sale. În Noua Zelandă am depistat doi vinifcatori din Moldova care adulmecau ceva în pahar.

IMG_5113

Eu am rămas fără replică la acest Sauvignon Blanc.

IMG_5201

Cine crede că în Kosovo nu se produc spumante bune, se înşeală. Spumantul Koseko. Sună aproape de Crisecco al nostru. Se pare că şi unii, şi alţii „s-au inspirat” de la Prosecco 🙂

IMG_5135

La unul dintre vânzătorii de tehnică specială de păstrat şi servit vinurile am dat peste o vitrină cu vinul moldovenesc Carpe Diem. Semn bun. De regulă, businessmenii aceştia dau la degustat vinuri etalon, ca lumea să creadă că şi tehnica lor e etalon 🙂

IMG_5134

Alţii au încercat să impresioneze prin mărime.

IMG_5128

Şi la standul Austriei mărimea contează.

IMG_5130

Serios, faceţi comparaţie între mărimea unui om normal şi a unei sticle. Normal.

IMG_5089

Alţii au îmblat cu căpşunica în sticlă.

IMG_5126

Oh, tu-la-mama-lui de Amarone! 50-100 de euro sticla, dar ce vin, ce vin!

IMG_5196

Acesta nu-i şarpe, ci decanter. De la Riedel.

IMG_5188

Acesta-i tot decanter.

IMG_5187

Am umblat cât am umblat prin lume şi tot la standul Moldovei am venit la party. „Cum e la noi vinul, nu e nicăieri!” Aşa spune fiecare vânzător de vinuri la Prowein, de că să nu o spunem şi noi?! Bravo ONVV şi Proiectul de Competitivitate al USAID, că ne învăţaţi să fim în rând cu lumea.

IMG_5117

Comentează

comentarii

You may also like...

4 Responses

  1. 21 martie 2016

    […] în 2013, iar deja în acest an s-a expus la cel mai mare târg european de vinuri – Prowein. În lumea ştiinţifică se fac din nou valuri – unii zic că civilizaţia modernă […]

  2. 23 martie 2016

    […] acesta a fost laitmotivul experţilor din lumea vinului pe care l-am desprins din seminarele de la Prowein din Duesseldorf. Bucură faptul că Chateau Vartely intuieşte trendul şi este gata deja cu o […]

  3. 15 aprilie 2016

    […] i-am răspuns atunci. Regret că nu l-am întâlnit pe acel jurnalist şi la ediţia din acest an, să-i spun că situaţia s-a schimbat dramatic la Chişinău. […]

  4. 8 iunie 2016

    […] Lambrecht – care a revoluţionat lumea vinului. L-am cunoscut în martie 2016, la expoziţia ProWein din […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *