Pizza asociată cu Valpolicella Ripasso

În perioada 20-26 noiembrie, în toate colțurile lumii este organizată săptămâna bucătăriei italiene. Și Ambasada Italiei din Chișinău are un program de evenimente. Cum sunt un mare adept al „cucina italiana”, m-am provocat să gătesc zilnic timp de o săptămână ceva cu specific italian. Am gustat castani copți, prosciutto, pasta & parmigiano și Aperol Spritz.

La rețeta de joi, însă, am decis să încerc cea mai mare provocare: să fac în condiții de casă PIZZA, probabil, cel mai răspândit produs italian în lume. Am făcut-o în premieră, fiind rețeta cu care am avut cele mai multe emoții. În zadar emoțiile, pentru că — vorba unui prieten — când pui bun, iese bun! Nu lungim discuțiile, hai după ingrediente italiene la Fourchette Gourmet.

Luăm făină de grâu „oo”; nu știu de ce anume cu doi de zero, dar mi s-a spus că „așa trebuie!”

Passata di Pomodoro simplă…

Și mozzarella di bufala DOP…

Dar și Prosciutto; el este mai bun când e proaspăt tăiat, iar pentru rețeta noastră trebuie feliat cât mai subțire.

Ne mai trebuie drojdie, ulei de măsline și sare. E basta amici!

În 300g de apă caldă (nici fierbinte, dar nici rece) trebuie să dizolvăm 5g de drojdie. După ce am lăsat 5-10 min mixtura în pace, să se pornească drojdia la viață, adăugăm în bol: 500g de făină; 35 ml de ulei de măsline și 10g sare.

Amestecăm frumos aluatul și-l lăsăm 2 ore la dospit, într-un loc călduț. Aluatul ar trebui să crească ca PIB-ul moldovenesc, măcar de 2 ori.

Am trecut de partea cea mai complicată a pizzei; restul se face mult mai rapid și ușor! Frământăm aluatul (cu dragoste, am zis!). Așa cum eu asta nu pot, am rugat partea femeiască să mă ajute. Din bucata de aluat vom face 2 pizze.

Pe la margini, blatul trebuie să fiu un pic mai gros.

Apoi întindem Passata di Pomodoro, pe cercuri, pe blat și punem mozzarela de-asupra. Procedura trebuie făcută energic, ca să nu reușească sucul să înmoaie aluatul.

Pizza merge la cuptorul încins la temperatura maximă. La mine e 270℃ și am ținut 10 minute; dar în funcție de cuptor, trebuie să vă orientați pe loc. La ieșire, am adăugat câteva frunze de busuioc și buon apettito!

Ce-a de-a doua pizza a fost făcută exact așa, doar că am adăugat la final prosciutto. Anume la urmă, când scoatem pizza fierbinte, nu la început.

Cel mai mare compliment e atunci când fiica (care nu vrea să mănânce nimic altceva decât cartofi pai de la McD), îți zice: „tata, e cea mai gustoasă pizza pe care am mâncat-o!”. Cât fata înfuleca a doua porție, eu am descântat vinul: Valpollicela Ripasso Superiore.

Sunt cinci tipuri de Valpolicella (Reciotto, Amarone, Ripasso, Superiore și Classico), Ripasso fiind vinul care oferă un raport foarte bun calitate-preț (280 mdl în vinoteca Fourchette Gourmet).

Exemplarul nostru a fost de o culoare rubinie intensă, cu nuanțe cărămizii, abundent în arome de fructe roșii, ciocolată și lemn. Corp plin, complex în gust.

 

S-a potrivit de minune, mai ales la pizza cu prosciutto. Cealaltă, pizza Margherita, poate fi asociată și cu un vin alb. Găsiți tot la Gourmet, acolo e mare diversitatea de vinuri italiene.

PS: Cam asta a fost experiența. Probabil, sunt o mie de posibilități de a face pizza și mai bună, e clar că la un cutpor cu lemne ar ieși altfel, dar vă spun sincer și uimit: prima mea încercare a fost mai gustoasă decât în multe localuri din oraș!

Comentează

comentarii

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *