Trei albe noi de la Cricova

După ce şi-a modernizat Oraşul Subteran, Cricova a făcut un update serios şi la seria de vinuri „Prestige”. Trei vinuri albe noi – toate roada anului 2015 – numai bune pentru sezonul de vară.

IMG_7601Din start a rupt-o din gară Chardonnay-ul. La scurt timp după lansare, acest vin a reuşit să ia medalia de aur la Intenational Wine Contest Bucharest – cea mai mare competiţie de vinuri din Europa de Est. Acelaşi vin a fost remarcat şi cu un „Commended” la International Wine Challenge din Marea Britanie. Ziceam că de Chardonnay este plină lumea şi să ieşi cu încă unul în evidenţă e greu, dar iată – nu imposibil pentru Cricova.

cricova _ 01

Mai departe am remarcat Pinot Grigio – vin cu Indicaţia Geografică Valul lui Traian, aplicată în premieră pe această sticlă. Vinul este foarte expresiv, cu aciditate ridicată, arome de citrice şi fructe exotice. Foarte bun de băut pe timp de vară, dar atenţie la cele 13.5% alcool care nu se simt în gust!

IMG_7618

Românca Marinela Vasilica Ardelean, autoarea cărţii The Wine Book of Romania a fost recent în Moldova şi a selectat anume Pinot Grigio de la Cricova pentru a-l include în a doua ediţiei a cărţii. Iată dovada foto în timp ce se „documenta” la Cricova.

13301234_999784023404370_7364602754976477673_o

Şi ultima, dar nu cea din urmă noutate a seriei „Prestige” de la Cricova este Sauvignon Blanc 2015. Un vin care nu trebuie de pus la icoane, dar – băut. Aici şi acum, şi cât mai rece. Este uşor, suplu, proaspăt – exact aşa cum se cere de la un SB. 13% alcool şi arome specifice soiului, care vor însoţi foarte bine un peşte la grătar sau gustări simple reci.

IMG_7625

Scriam anterior că, spre deosebire de altă companie mare de stat, Cricova performează în producţia de vinuri bune. Noua serie „Prestige” doar mi-a întărit această opinie.

IMG_7609

 

 

 

 

 

Comentează

comentarii

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *