Nou: Malbec de Purcari 2018

I-a ajuns rândul! Binecuvântează Doamne sticla Nr 002854 din noua serie limitată Malbec de Purcari, care a dispărut ieri de pe fața Pământului. Subsemnat-o a degustat-o și-și împarte mai jos opinia cu domniile voastre.

Vorbim, nici mai mult nici mai puțin, de cel mai bun Malbec al momentului din Moldova. Personal, mai apreciez câteva exemplare de Malbec: de la Equinox, Castel Mimi sau Vinăria din Vale, însă, exemplarul de la Purcari mi se pare cel mai reușit.

Malbec este un soi de struguri de origine franceză, însă țara principală unde se cultivă astăzi este Argentina. În 1853 agronomul francez Michel Pouget a fost angajat de către guvernul argentinian ca să selecteze soiuri de struguri din Franța şi să le aclimatizeze în Argentina. Spre marea surprindere, Malbec s-a adaptat extrem de bine în toate regiunile unde a fost plantat, dând vinuri chiar mai bune decât în ţara de origine. „Moldova s-a dovedit o gazdă la fel de bună pentru acest soi” – îmi spunea la Ziua Vinului consultantul italian Federico Giotto.

De ce am apreciat atât de mult acest vin? Pentru că are tot ce-i trebuie, inclusiv un echilibru perfect. E ca un bărbat musculos de la Circ, care ține, elegant și fără efort, 5 gimnaste cu mâinile goale.

Culoarea rubinie, cu reflexii purpurii este acompaniată de subtile note de mure, coacăze negre si violete. Ușor condiment, ușor lemn. Dar și un gust sofisticat, cu o textură catifelată, taninuri moi și mătăsoase.

Și dacă am pomenit de echilibru, e bun și la raport preț calitate. Îl găsiți cu 180 de lei la Purcari Wine Bar. Nu veți regreta, e un vin perfect, mai ales în această perioadă!

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *