Pasta cu moluște și creveți, asociată cu Riesling & Feteasca de la Chateau Vartely

Pregătim la Rețeta de joi de pe FineWine o mâncare, atenție, care provoacă orgasm culinar. Dacă doriți să vă documentați pe alte tipuri de orgasm, poftim aici, noi însă ne vom concetra pe plăcere organoleptică. Pregătim pasta cu vongolle (moluște conservate) și creveți, pe care le vom asocia cu un vin foarte bun alb sec – cupaj de Feteasca Regală & Riesling de la Chateau Vartely.

img_3352

Înainte de toate, vreau să vă jur solemn că majoritatea rețetelor de pe blog le fac în premieră. Nu mă consider bucătar iscusit, nici pe departe nu vreau să atentez la tagma profesioniștilor; poate rețetele șchiopătează, dar un lucru este cert: tot ce am gătit până acum a fost gustos, iar procesul a fost și mai interesant. Așa s-a primit și cu rețeta de astăzi, nici nu știam până de curând ce-i asta vongolle. Gata vorba, mergem după cumpărături la partenerul tradițional Fourchette Gourmet, care-i la Grand Hall.

Vongolle sunt niște moluște comestibile, pe care nu le avem decât în stare conservată.

img_3264

Pe loc mai punem în coș niște creveți „korolevskie” proaspeți.

img_3261

Plus un borcănaș de Capperi; am ales care-i mai mic, ne trebuie puține.

img_3257

Din pasta am ales „tagliatelle fresca”, un mânunchi de pătrunjel, un cățel de usturoi și un ardeiași chili, foarte bun.

img_3273

Mai în scurt, înainte de a porni la drum, trebuie să avem pe masă așa ingrediente.

img_3286

Eu, de obicei, înainte de pune tigaia pe foc pregătesc toate ingredientele, ca pe durata procesului, să nu umblu fript, ci să savurez momentul. Am tăiat jumate de chipăruș, un cățel de usturoi, o lingură de capperi, am curățat creveții (connaiseurii le lasă cu tot cu cap, ca să fie mai estetic, mie nu mi-a reușit, așa că le-am scos crusta simplu și spălat sub jet de apă rece; coada am lăsat-o totuși, că-i mai comod la mâncat). Eu nu știu cu ce o păcătuit aceste ființe marine că sunt nevoite să suporte așa o soartă, dar una e clar: bre, bre, ce arome sloboade toată această „tochitură”! Te trage pe loc să-i înfunzi un pahar de alb, dar… rezistăm, răbdăm!

img_3297

Amu, creveata are nevoie de 2-3 minute ca să se prăjească, pe o parte și alta. Se face roșie când îi gata, dar nu chiar ca racul. Și când s-au rumenit creveții, slobozim alături mai mult de jumate din borcănașul de vongolle. Fără să vrem, realizăm un „product placement” culinar pentru site-ul moldovenesc de anunțuri „999” (Dmitri Voloșin, fizkult privet!).

img_3311

Băieți și fete, ne apropiem de final. Pasta am fiert-o doar 2 minute (e foarte important să avem apa fiartă din timp). Adăugat tagliatelle, oleacă de pătrunjel, jumate de polonic din apa în care au fiert macaroanele și acoperim tigaia cu capacul pe maxim un minut.

img_3320

Voi mai greu ați citit decât am pregătit eu mâncarea, de aceea, repet: e tare bine ca să fie toate ingredientele sub mână când începeți a găti (inclusiv apa fiartă pentru paste). Că tot procesul de gătire nu durază mai mult de 6-7 minute. Și uite așa, nici 10 minute nu au trecut, iar voi sunteți deja gata să invitați partenerul/partenera la un orgasm culinar.

img_3346

Ca să fie garantat 100% orgasmul, trebuie numaidecât un pahar de vin alb. Eu am asociat cu Individo Riesling & Feteasca Regală 2015 de la Chateau Vartely, un mariaj extraordinar dintre parfumul de la Regală, cu mineralitatea Rieslingului.

img_3356

Trebuie să mâncați pasta cât îi caldă, iar în pauze scurte, răcoriți gura cu albul bine răcit. Explozii gustative, mii de impulsuri de fericire transmise spre neuroni. Vreți nu vreți, gustați dintr-un pahar o țară întreagă!

img_3374

Vinul l-am luat tot de la Gourmet, chit că au un specialiast care consultă lumea la alegerea vinului pentru mâncare.

img_3278

De tot am cheltuit 248 de lei, mai ieftin decât la restaurant, iar vongolle, capperi, usturoi și chiperi m-a rămas pe data viitoare.

img_3283

Comentează

comentarii

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *