Premieră: TE WA Wines

Auzisem despre un proiect nou în vinuri de mai demult, dar recunosc că autorii au știut să păstreze secretul pentru un „wow” cum se cade. TE WA Wines este ultima noutate în materie de vinuri bune în Moldova.

TE WA — din Maori înseamnă „timpul va spune” — reprezintă fructul colaborării a două femei de afaceri din Moldova. După ce au cutreierat lumea (din Napa Valley, până în Noua Zeelandă), în căutarea celor mai bune experiențe vinicole, ele s-au ambiționat să facă, în Moldova, vinuri de ediție limitate, care să dea ce-i mai bun din terroirul moldovenesc. Vizitați site-ul companiei ca să vă convingeți că, cel puțin în materie de marketing, debutul e frumos.

blank

Dincolo de romantică, TE WA înseamnă astăzi 6 hectare de viță de vie proprie în satul Talmaza, regiunea cu Indicație Geografică Protejată „Ștefan Vodă” (plus struguri achiziționați). De vinificare se ocupă enologul Vadim Mihailov (cu experiență la activ în Moldova, dar și în Noua Zeelandă).

blank

Etichetele sunt superbe! Prima impresie m-a dus cu gândul în Marlborough, Noua Zeelandă, dar explicația m-a adus înapoi, cu picioarele pe colinele moldovenești: „urmând ideea naturii, fiecare dintre etichetele TE WA are o poveste de spus prin fotografiile superbe realizate de talentatul designer și fotograf Mihai Stamati. Lentila aparatului său a reușit să imortalizeze momente de o naivă autenticitate ale vieții de la sat, reprezentând însăși chintesența poporului moldovenesc: legătura sa cu pământul, natura și bogățiile sale”… A! vă spuneam eu că-i frumos!

blank

Cu o doză mare de scepticism am deschis Riesling-ul, soi pentru care am o mare pasiune (și ceva experiență, datorită jurizărilor la Berliner Wein Trophy). Zic, sceptic, pentru că un Riesling bun este la noi mai degrabă o excepție, decât normă.

blank

Ah, ce revelație! Descriere fără epitete, ca la examentul WSET: o culoare a lâmâiei nu foarte intensă, arome pronunțate de măr verde, citrice. Sec, cu aciditate înaltă, alcool mediu (12.5%), corpolență și finiș mediu+. Un vin foarte bun!

blank

Tipicitate bună pentru Riesling. Ca să nu fiu luat prea tare de emoție, am dat o fugă la Kaufland după un Riesling de Mosel, să le pun alături, pentru că doar în comparație se află adevărut. E adevărat, exemplarul nemțesc de departe nu redă ceea ce poate mai bun Moselul, dar a confirmat ceea ce trebuia: avem în pahar Riesling (și nu corcituri între Sauvignon Blanc și Chardonnay, de exemplu).

blank

Chiar și contra-eticheta e frumoasă: eu am consumat sticla numărul 2999 dintr-o ediție limitată de 3 528 de sticle. Iar, pe site, găsim din nou detalii curioase: încărcătură în vie limitată la 8 tone/ha, fermentare în inox și maturare pe strat fin de drojdii (sur lie) timp de 5 luni.

blank

Cea de-a doua noutate se numește Chardonnay 2019, fiind iarăși o bună reprezentare a tipicității soiului.

blank

Arome de fructe verzi, flori de câmp, iar — pe fonul prospețimii aromatice — o complexitate neașteptată în gust. Eram să jur că a avut contact cu lemnul, deși în arome n-ai spune. Iarăși, nota 10 pentru onestitate și descrierea produsului: încărcătură de 6 tone la hectar, fermentare în contact cu doage de stejar francez, maturare „sur lie” 5 luni, 15% din Chardonnay fiindu-i asigurată conversia malo-lactică. 13.5%, corp plin.

blank

Sunt primele două noutăți dintr-o gamă mai mare, întitulată Primul Sezon. Urmează să apară alte câteva noutăți, iar așteptările mele sunt deja foarte mari. „Toate în ediție limitată, vinurile acestei colecții și-au propus să se facă auzite, vorbite, dar mai ales savurate de la necunoscători până la cei mai alintați hedoniști”.

De mâine vinurile sunt disponibile pe Vincuvin.shop, cu 250 lei – Chardonnay și 270 – Riesling.

Într-un ceas bun TE WA — „Timpul ne va spune” lucruri bune, sunt sigur!

blank

You may also like...

1 Response

  1. 3 mai 2022

    […] Republica Moldova, TE WA Wines a spart gheața cu „Glou Glou” din Feteasca Neagră, roada anului […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.