Se licitează colecția Negru de Purcari

PS: COLECȚIA A FOST LICITATĂ LA UN PREȚ DE 5000 EURO.

O colecție unică de vinuri Negru de Purcari, cu toate recoltele din ultima decadă, de la 2010 până în 2019, a fost scoasă la licitație de un colecționar privat, care a dorit să-și păstreze anonimatul. Prețul de start al lotului a fost fixat în mărime de 500 de euro. Licitația este deschisă până pe 24 septembrie 2021, ora 11.00.

blank

Verticala cu cel mai emblematic cupaj de vin din Moldova cuprinde edițiile 2010, 2011, 2012, 2013, 2014, 2015, 2016, 2017, 2018 și 2019. Colecția cu cele 10 „bijuterii enologice” a fost expusă la Purcari Wine Bar. Ea a fost păstrată anterior în condiții optime: în spațiu curat, aerisit, fără influența mirosurilor străine și a razelor solare, la temperatură și umiditate controlată.

blank

Lotul este însoțit de un certificat de calitate și conformitate. Acestea garantează autenticitatea și calitatea vinului și oferă parametrii fizico-chimici pentru fiecare sticlă din lot. De asemenea, cumpărătorul va beneficia de un certificat semnat de vinificatorul Victor Bostan, CEO Purcari.

blank
blank
blank

Sunt câteva „piese de rezistență” în acest lot. De exemplu, Negru de Purcari Vintage 2011 (o singură sticlă fiind licitată anterior cu 1100 euro la un act caritabil). Un alt vârf de lance este Negru de Purcari Vintage 2015, considerat unul din cei mai buni ani ai decadei. Prețul de magazin al acestui vin este de 2050 mdl, fiind cel mai scump vin al momentului. Majoritatea recoltelor (2010, 2012 sau 2014) sunt „out of stock”, nemaifiind găsite în retail.

blank

Verticala Negru de Purcari 2010-2019 poate fi un cadou de valoare importantă pentru un diplomat, om de afaceri sau pasionat de vinuri. De asemenea, poate reprezenta un instrument de investiții, fiind însoțit de documente confirmative.

Doritorii de a avansa oferte de preț o pot face în comentarii la postarea inițială de pe Facebook, în mesaje private pe pagina Fine Wine sau la numărul de telefon +373 79 72 72 32. La necesitate, discreția cumpărătorului va fi asigurată.

blank

Negru de Purcari este o carte de vizită a vinificației din Republica Moldova. Este un cupaj tradițional de Cabernet Sauvignon, Rara Neagră și Saperavi, maturat 18 luni în barrique francez. Vinul este legendar, fiind servit la curtea Țarului rus Nicolae al II-ea sau la Regina Victoria a Marii Britaniei. Purcari este acum și furnizor oficial al Casei Regale din România.

You may also like...

2 Responses

  1. 4 noiembrie 2021

    […] O altă raritate este Negru 2011 — o singură sticlă fiind licitată anterior cu 1100 euro la un act caritabil. Recordul de preț pentru o altă verticală de Purcari a fost stabilită anterior de subsemnatul — 5000 de euro.  […]

  2. 2 septembrie 2022

    […] la licitații: de exemplu, 21 000 lei pentru un Negru 2011 sau 5 000 de euro pentru verticala completă Negru 2010-2019. Este un brand, un activ de valoare al vinului moldovenesc, un instrument de investiții, dacă […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.