10 vinuri moldoveneşti alese de Robert Joseph
Robert Joseph este unul din 50 cei mai influenţi oameni în lumea businessului vinicol mondial. A scris 28 de cărţi despre vin, a fondat una dintre cele mai mari competiţii vinicole din lume, London International Wine Challenge, dar şi revista Wine International. Decanter a scris că vorbele acestui domn schimbă trenduri în consumul vinului din secolul 21.
Îmbrăcat simplu, dar elegant, în pantofi negri cu şireturi violete (!), acest gentelman al vinului a prezentat vinurile moldoveneşti într-un master class la expoziţia Prowein din Duesseldorf.
„E timpul să atragem atenţia la ceea ce se întâmplă cu vinurile în Moldova. E timpul marilor schimbări!”, şi-a început el discursul.
Domnul Joseph a selectat 10 vinuri şi 3 divinuri moldoveneşti pe care le-a descris rând pe rând. Desigur, toate cele 30 de companii prezente şi-ar fi dorit să ajungă în listă, dar locurile au fost limitate, aşa că expertul s-a văzut nevoit să se oprească doar la logotipurile de mai jos.
Primul venit, primul servit – Riesling 2014 de la vinăria DAC. Să începi master classul cu un aşa vin în patria Rieslingului – asta zice ceva despre vin. Deşi, expertul a remarcat că nu e unul tipic nemţesc. Şi pentru mine DAC-ul a fost o descoperire, dar despre ele vă voi povesti separat. Am continuat cu Sauvignon Blanc 2014 de la Fautor. „Eu nu susţin neapărat ideea că vinul trebuie asociat cu mâncare. Când spui asta, parcă a-i zice că vinul are nevoie de ceva suplimentar ca să fie bun. Păi, uite, acest SB poate fi băut singur, nu are nevoie de susţinere. E perfect”, a spus Joseph.
A urmat Alb de Purcari 2013, pe care maestrul l-a prezentat drept „unul dintre starurile vinicole moldoveneşti. Delicios şi aromat”.
În continuare Robert Joseph îl invită la microfon pe Dan Prisăcaru, proprietarul vinăriei MinisTerrios, unul dintre… studenţii săi! „Ce moment de mândrie, pentru mine, dar şi pentru studentul meu. A făcut un rose atipic, din Fetească Neagră. Pot să beau jumate de sticlă fără probleme”, a exclamat britanicul.
Tema vinăriilor mici, pe semne, l-a copleşit pe moderator. Vinul Feteasca Neagră 2013 de la Carpe Diem a fost făcut de vinoteca cu acelaşi nume din Chişinău. Urmează o declaraţie tare: „Este una din vinotecile mele preferate, nu doar din Moldova, ci probabil din lume. Eu îi respect pentru că au început cu vânzarea de vinuri, dar nu s-au oprit aici şi au trecut la producere. Feteasca Neagră este un soi cu viitor luminos, vinul e fructat şi aromat, e un vin onest”. Desigur, nu s-a trecut fără aprecieri pentru eticheta deosebită.
Master classul a continuat cu Bostavan Dor 2014, cupaj de Rară Neagră şi Cabernet Sauvignon. „Easy to drink, un vin de mijloc de săptămână, de miercuri seara. Nu-i foarte lung în post gust, dar e uşor de băut”. Mai departe s-a adus Individo Rară Neagră, Malbec, Shiraz de la Chateau Vartely. Stil tradiţional, bogat în gust, interesant şi complex.
A mai urmat EtCetera Serendipity – un vin făcut în stil american, bun de băut acum, dar şi de pus la păstrare. „Extrem de bogat în gust” – a fost complimentul expertului şi pentru Echinoctius 2012 de la Equinox. Iar spre final, maestrul a vorbit mult despre spumantul Roşu de Nisporeni. „Acesta îi vinul cerut de piaţă şi dacă oamenii îl vor, de ce nu?!”, a pus la punct el speculaţiile sommelierilor despre bulele din spumantul roşu.
La final, o altă constatare care, probabil, o văd mai bine străinii din exterior decât noi acasă. „Rusia a făcut cea mai mare favoare Republicii Moldova impunând embargo în 2006. În ultimii zece ani aici s-a produs o adevărată revoluţie în domeniul calităţii vinului. E timpul să atragem atenţia aici”, a încheiat expertul sub aplauzele ascultătorilor veniţi aici din toată lumea.
Mă bucur foarte mult pentru succesele vinificatorilor din republică. Datorită embargoului rusesc, ei au fost nevoiti să ridice la nivel mondial calitatea. Nu toţi au eşit bine din această criză, dar începutul e bun.