Reţeta de joi: pasta cu ardei chili şi Riesling
Eu abia acum încep să înţeleg că plăcerea de a găti nu se referă la plită. Provocarea cea mai mare este atunci când alegi ingredientele. Tocmai aşa s-a întâmplat cu reţeta de astăzi: m-am pornit la Fourchette Gourmet după paste şi midii, zic, de – să fac ceva mai deocheat! Dar, la secţiunea de legume proaspete, elementar, m-am blocat în această imagine. Tulai-mama lor de midii! Rămân pe data viitoare: azi facem pasta cu sos de tomate şi ardei chili.
Pe drum, mai înhăţăm un căţel de usturoi proaspăt…
Şi o bucată foarte mică de busuioc. „Bazilic” – îi mai spune în diasporă.
Amu – cine crede că postarea noastră va fi piperată sau va avea iz puternic de usturoi – se înşeală amarnic! Vom scălda aromele şi gusturile excentrice într-un sos blând, zis altfel, Passata di Pomodoro.
Se poate „con basilico”, dar se poate şi în alte 1 000 de feluri, de care dă Domnul, fac italienii şi aduce Gourmetul.
La macaroane alegem între linguine şi spaghettini, eu am optat pentru prima variantă – de-atâta că-i mai ieftin.
Şi ultimul popas îl facem la caşcavaluri, aici ştim cu toţii că italienii sunt buni, chit că există şi promoţie.
Alegem pecorino, însoţit de o răzătoare cadou.
Am adunat în total produse alimentare pentru o masă ca să-i sature exact pe doi maturi şi doi copii, dintre care unul foarte hrănaci. 90.34 lei – mult mai puţin decât m-am aşteptat.
Iacătăle-s ingredintele pe care le-am adus acasă în loc de midii: înainte la plăcinte, totul e foarte simplu şi durează doar 15 minute.
Problema cu piperul e următoarea: dacă vă place iute – nicio problemă, dacă însă daţi şi la copii, mai bine să curăţiţi doar jumate de ardei, fără seminţe (că mai ales ele dau iuţeală). Tăiem frumos chili în bucăţele mici şi le trimitem lângă un strop de ulei de măsline şi doi căţei de usturoi în tigaia încinsă. Aşa-ţi trebuie, dihanie iute!
După ce se rumeneşte uşor prăjeala noastră, slobozim aproape toată sticla de sos în tigaie.
Lăsăm asta la foc mic şi fuga la fiert macaroanele. Aici mare scofală nu-i, la ţinem în apa clocotită uşor fix cu un minut mai puţin decât scrie pe pachet. Noi între timp, răzuim caşcavalul pecorino. Ian vedeţi cât de puhav răzuieşte „cadoul” de la Gourmet: eu mă bucur ca un copil de lucrurile date la promoţii 🙂
După ce scoatem pastele din apă, la punem în tigaia cu sos, fix pe minutul pe care nu l-am fiert aşa cum scrie pe pachet.
De aici punem frumos în farfurioară, adăugăm busuioc şi desigur – pecorino. Eu aicea, ca să iasă poza frumos, am pus oleacă, de ochii lumii, da voi nu vă sfiiţi în intimitatea voastră: presuraţi caşcaval cât nu vi-i jele! Poftă bună, cât îi fierbinte!
Stop, vă dau eu poftă bună! Cea mai mare crimă: să mânânci aceasta pasta ca prostu, fără un vin bun. Eu am ales unul de zile mari – Riesling Mănăstirea Rohrbach de la Vinăria Gitana. Care, ce-i drept, costă aproape de două ori cât toată mâncarea mea, dar care merită, credeţi-mă pe cuvânt.
Rieslingul a fost cules de pe numai 5 hectare de terroire, situat în vârful colinei, unde se afla cândva Mănăstirea Rohrbach. Fenomenal tribut adus istoriei, dar mai ales un vin excepţional. Rar în Moldova se fac aşa vinuri.
Să aveţi poftă! Dacă faceţi la fel – sau chiar şi mai bine – nu ezitaţi să vă împărtăşiţi cu impresiile voastre, îmi va prinde bine să ameliorez experienţele culinar-oenologice. Data viitoare, am să încerc totuţi paste cu midii, dacă desigur Gourmetul nu mă dezbate iar din cale 🙂
